trips

pămătuf de micsandre în forul meu lăuntric mă vrăjește
acest amestec de polen și praf administrat intranazal oare
asta e calea să cutreier bulevardele plăcerii până la capăt
și totuși cu ce mă voi întoarce mai am doar șapte lei și-o bere

ficatul mă îndeamnă la un consum excesiv de amor dar
aceste îmbrățișări carnale încep să aibă gust de fludor
e suficient să mă cutremur o dată că vor sări din mine
schijele îmbinărilor metalice care cândva mă țineau întreg

am și ajuns să privesc scurtcircuitele precum perseidele
întins pe iarba verde totul este un măreț spectacol
din care cumva luciditatea mereu răsare dimineață

ce să și facem când totul e parfum chiar și armele chimice
cu care ne sufocăm în tranșeele propriilor noastre obsesii

scrumez sictirit în vânt durerea mă așteaptă acasă.

regretul își alege apropierile

afară plouă iar tu nu poți fi decât eter       acea gură proaspătă de aer
în care mă pierd atât de ușor o viață feerică riscul mereu prezent
de a nu mă mai găsi decât în tine              acel dolce far niente
unde plăcerea s-a întâlnit tot cu plăcerea dar de unde știu că fără durere 

o voi putea vreodată înțelege

ce rămâne la sfârșitul maniei

un gol verde cu iz de flori       în aer
fantomele unor coregrafii obsedante
cum nu s-au mai văzut până acum

pereții vibrează de la tensiunea din jur  oare
a fost atinsă frecvența de rezonanță      oare
culorile noastre sunt complementare      te ating
și în fața mea flăcările joacă gri colorat
mă întind spre ele răceala îmi pătrunde în oase 

nici nu apuc să resimt metastazele curajului
tavanul cade și nu rămâne decât praful acea speranță 

sălcie și caldă

treceri blânde prin aceste mici momente de răgaz

scriu mic să nu fiu văzut de nimeni        e foarte clar

că dimensiunea lucrurilor dictează         tot ceea ce

ni se cuvine și e un mare păcat cum       nu putem

injecta în noi acea dorință care             cuprinde

trupul în tihnă

***

e tumultul celor mai sumbre idei
texturi rafinate scurgându-se
pe plăci de rigips
și liniștea ascuțită a fierăstraielor
care-mi taie prin sinapse

apa se scurge carbonată prin plafon
și sunt eu
cel supus la picătura chineazească
dintr-o sticlă de plastic

grădina

să lăsăm spațiile să ne înconjoare
schijele momentului să pătrundă
carnea doritoare

până când liniștea
țâșneste ca o fântână
din noi

textures

avem apropierile ludicul velin
pe care să pictăm cu degetele
de porțelan să absorbim
toate culorile momentului

până când porii vor vărsa
vopseaua caldă pe podea 

iar noi   murdari și lipicioși 

vom uita de cariile 

care au mâncat totul